Daniela Gheorghe, directoare la Bugetul CE, către politicienii de la București: „Lăsați tehnicienii să-și facă treaba! Mă doare sufletul când trec banii europeni pe lângă noi”

Gândul prezintă în această săptămână câțiva români puțin cunoscuți în țară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a crește profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influența mersul Uniunii Europene și de a crea politici care ne afectează pe toți. Oficial, acești funcționari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă țara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României. La fel cum fiecare s-a arătat nostalgic după soarele din țară.

După Mihail Dumitru, primul dintre „superfuncționarii” români care au vorbit pentru gândul despre munca lor la Comisie, vine povestea Danielei Gheorghe, primul român care a reușit să obțină un post de director în cadrul Comisiei Europene. A ajuns la Bruxelles, director în cadrul Directoratului General (echivalentul ministerelor naționale) Pescuit și Afaceri Maritime, după 20 de ani de lucru cu fondurile europene. A avut de înfruntat mai bine de 50 de contracandidați. De anul trecut, este director la DG Buget, Direcția Resurse.

Sunteți primul român care a obținut un post de director în cadrul Comisiei Europene. Spuneți-ne care a fost drumul care v-a dus la Comisia Europeană.

În 2007 a fost concursul. În ianuarie sau la începutul lui februarie (postul de director, n.red.) a fost publicat pe site-ul CE și, când am citit aplicația, cerințele pentru acel post, am observat că se potriveau perfect pe experiența mea. Era vorba despre gestionarea fondului european de pescuit, or eu în ultimii mulți ani m-am ocupat de gestionarea fondurilor comunitare. Era exact domeniul meu. Nu partea cu pescuitul, dar gestionarea fondurilor ca atare nu era o problemă. Cât despre concurs – în februarie am trimis aplicația și angajarea a fost în 16 octombrie 2007.

În ce a constat acest concurs?

A fost verificarea CV-urilor, după care s-a făcut o listă scurtă și a urmat interviul cu un panel, condus de directorul general de la DG Pescuit și Afaceri Maritime. După acest interviu, a mai fost făcut un short-list – am înțeles că, inițial, au fost 50 și ceva de aplicații. Pe urmă, am fost la un centru de evaluare, aici, în Bruxelles – un centru independent, cu care Comisia are un contract. Aici a fost chiar foarte interesant. Am petrecut o zi întreagă, de la 8 dimineața la 6 seara, trecând printr-o grămadă de exerciții, teste interactive, de computer, toate împingându-te la maxim. Te puneau în situații extreme și aveai un timp de reacție foarte, foarte scurt. Mie mi-a plăcut. Mulți se vaită după ce pleacă de acolo, dar mie sincer mi-a plăcut. (începe să râdă, n.red.) Poate se datorează și antrenamentului din România, unde toate trebuiau făcute ieri și erai mereu stresat. Deci eram obișnuită.

„Nu te duci la Ploiești și te întorci la București”

Și după toate aceste probe, ați primit postul în Comisie.

Nu, a mai fost un alt interviu la nivel și mai mare, se numește Comitetul Central de Numiri, care este condus de secretarul general adjunct din Comisie și mai sunt și alți directori generali acolo. Sunt, așa, un panel – tu ești singurică și, când intri într-o sală mare cu o masă mare, ovală, ai vreo șapte-opt persoane de partea cealaltă.

Ați avut emoții?

Ai emoții, când te vezi cu atâtea persoane în față. La acel nivel ei au raportul de la centrul de evaluare când te programează pentru interviu. Îți știu deja punctele tari și punctele slabe. Interviul nu durează mai mult de 25 de minute. Sunt cinci întrebări și trebuie să fii foarte la obiect, nu să te lălăi – ai cinci minute pentru fiecare întrebare. Vor să îți verificie și viziunea, și eficacitatea, deci nu trebuie să te duci la Ploiești, să te întorci la București – în momentul acela, ești terminat (râde, n.red.). după acest interviu, se mai face încă un short-list și se recomandă cel puțin două persoane pentru interviul cu comisarul – și două persoane am și fost.

Vă amintiți din ce țară era celălalt finalist?

Din Bulgaria.

După toate aceste probe, ați primit funcția de director.

Da, după interviul cu comisarul, decizia a fost să mă angajeze. După care am avut o perioadă de probă, de nouă luni, pentru că nu ești imediat numit definitiv pe acest post. E luată în serios această perioadă de probă și se pare că unii au eșuat. În cazul în care nu ai un raport pozitiv, pa și la revedere!

Salariu: 11.000 de euro

Cum v-ați acomodat cu Bruxelles-ul?

Într-un fel, eu am avut un avantaj. Faptul că, din 1992, eu am lucrat cu fonduri europene și, practic, am crescut o dată cu ele, adică pe măsură ce Comisia dezvolta proceduri, eu le vedeam, le aplicam. Îmi aduc aminte că, în 1992, nu existau manuale, instrucțiuni, astfel că eram tot timpul la telefon, veneam la Bruxelles și întrebam cum să fac asta și cealaltă. Tot fiind în contact cu ei, eram obișnuită cu stilul Comisiei, cu toate procedurile. Când am venit, am venit într-un fel ca acasă. Iar faptul că și cunoșteam multă lume din Comisie m-a făcut să nu mă simt stingheră. Imediat mi-au dat toți email-uri de felicitare, mi-au cerut să ne întâlnim. Nu am fost singură. Chiar și comisarul mi-a spus, după trei luni, că s-a mirat cât de repede m-am integrat, de parcă aș fi fost deja de nu știu câți ani aici.

Ne-ați povestit cum ați ajuns în cadrul Comisiei, întâi la Afaceri Maritime, pe urmă la Buget. Care sunt responsabilitățile dumneavoastră, ce hârtii vă trec prin mână?

Mă ocup de direcția internă de buget, de resursele umane și financiare ale direcției. Am și două unități mari de IT, care țin tot sistemul contabil al CE, plus alte sisteme locale, care sunt foarte importante și foarte complexe. De asemenea, mai sunt sistemele cu agențiile, ne ocupăm și de partea de dezvoltare și de producție a acestor sisteme IT, inclusiv sistemul informatic responsabil de tot bugetul Uniunii Europene sau cel al Parlamentului European. Deci am direcția de resurse umane și financiare, pe lângă aceste două mari sisteme de IT, unul de dezvoltare, altul de mentenanță, și mai am și direcția de comunicare. Comunicare internă și externă, deci tot ceea ce înseamnă bugetul anual – acum, de exemplu, se negociază Cadrul Financiar Multianual, care este foarte important. Partea de comunicare este chiar intensă și deloc ușoară – e cel mai greu când trebuie să comunici cifre. În general, postul de director de Resurse înseamnă mâna dreaptă a directorului-general din orice directorat.

Care sunt beneficiile pentru asemenea responsabilități – financiare, profesionale și personale?

Vă imaginați că salariul nu se compară cu salariul din România.

Cât câștigați?

Nu pot să vă spun acum. În mână, iau în jur de 11.000 de euro.

„Lăsați tehnicienii să-și facă treaba!”

Anul acesta, veți avea cinci ani de când ați intrat în Comisie. Descrieți-ne un moment de mândrie profesională și altul frustrant. Bănuiesc că sunt de ambele părți.

O să vă dezamăgesc – nu sunt. Frustrările le-am avut în România. Aici, satisfacția a fost că totul este foarte planificat, ceea ce îmi doream în România. Dacă vreți, frustrant poate fi faptul că nu mai stăteam pe telefoane să întreb întruna când e gata vreo hârtie. Asta mi-a lipsit, dintr-o dată! Asta mi-a fost surpriza și satisfacția: că, în sfârșit, pot să lucrez ordonat, planificat, fără să mă tem că cineva nu își face treaba.

Totuși, nu aveți vreo nostalgie pentru vremurile de la Ministerul de Finanțe? Ați stat foarte mult timp aici.

După anumiți colegi am o nostalgie. Ce să vă spun, mi-a plăcut ceea ce am făcut în țară, să răspund de aceste fonduri europene. Și mă durea sufletul când vedeam că trec pe lângă noi și nu putem să le cheltuim așa cum trebuie.

Tocmai pentru că lucrați cu fonduri europene de 20 de ani, iar acum ați trecut de partea cealaltă a baricadei, aveți experiența necesară pentru a vă întreba: ce ar trebui să facem, cum să învățăm să rezolvăm problema absorbției fondurilor europene?

Unu: lăsați tehnicienii să-și facă treaba, fără implicație politică! Doi: Guvernul trebuie să aloce niște bani pentru asigurarea unor experți, care să se ducă să îi ajute pe oameni să își pună ideile pe hârtie. Mulți au luat plasă, când eram eu acolo, cu o grămadă de firme de consultanță apărute peste noapte, care le luau foarte mulți bani, iar proiectele erau proaste și refuzate în momentul în care ajungeau la cei care trebuiau să le evalueze. La sat, de exemplu, primarul acela – cum să știe el, săracul, să pună pe hârtie un proiect, pentru că totuși sunt niște reguli. Ce oameni are în primărie care se pricep la treaba asta? De când eram în țară am spus că ar trebui un corp de experți, care să fie împărțiți pe regiuni și să ajute. O altă problemă: proiectele de infrastructură, de exemplu, trebuie începute imediat, pentru că ați văzut cât durează. Așa au făcut foarte multe state membre, care își pregătesc din timp proiectele și studiile și dau drumul imediat ce au alocarea. Noi abia după (alocare, n.red.) stăm să ne gândim, să vedem, și uite că trec lunile, trec anii și te trezești că nu ai absorbit banii.

Știm, desigur, că funcționarii europeni nu reprezintă țara din care provin, dar simțiți că faceți un bine României?

Da, simt că fac bine și României, indirect. Ce mă doare este că România nu reușește încă să vină mai tare din urmă. Apropo și de absorbție, când mă mai întâlnesc cu colegi din diverse DG-uri, mă întreabă: „Daniela, ce se întâmplă? De ce nu sunteți în stare să absorbiți bani?”

Și ce le spuneți?

Proastă gestionare, nu pot să le spun decât adevărul.

„Gășculițele” românilor de la Bruxelles

Avem câțiva români directori, ca și dumneavoastră, în cadrul Comisiei Europene și mult mai mulți în funcții situate mai jos pe scara managerială. Există o anumită comunitate a funcționarilor români de la nivelul UE?

Eu, personal, mai dau câte o chemare din când în când. Anul trecut, am încercat pentru prima oară să-i adun inclusiv pe șefii de unitate. De asemenea, s-au mai făcut gășculițe, pentru că se mai cunoșteau, iar acum se mai văd și în grupuri mai mici. Prima întâlnire am organizat-o mai ales în scopul de a ne cunoaște, dar și de a ne ajuta. Una este, când am nevoie de o informație, să știu că am un român la direcția aia și mă ajută… E bine să avem această rețea.

De câte ori veniți în țară?

Vin destul de des, pentru că băiatul meu a rămas în țară și sunt, mai nou, bunicuță, așa că am motive să vin și mai des în țară. De patru-cinci ori pe an vin în țară.

V-ați gândit sau vă gândiți vreodată să vă puneți expertiza din nou în slujba țării? Vreți să vă întoarceți?

Sincer, deocamdată nu.

ASCULTAȚI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL